Un alt final (part3)

....statea cu capul pe perna si cu ochii inchisi, tresarea usor, la orice mic zgomot dar intr-un final reusi sa adoarma. Adormi cu gandul ca atunci cand se va trezi totul va fi bine, ca el se va intoarce spunandu-i ca ii pare rau, ca a gresit si ca o iubeste. Avea atata nevoie sa auda asta. Mai ales acum! Cu trecerea timpului, incet de pe chipul ei se risipi orice urma de agitatie si de ingrijorare pe care o avusese pana atunci.

"Sus de pe acoperisul blocului in care locuia, putea sa vada tot in jurul ei; blocuri, oameni, masini, putea sa vada si sa simta toata agitatia orasului. Era acolo unde mai fusese de atatea ori si pentru o clipa se gandi sa isi tina respiratia, vroia sa testeze un gand care ii trecuse de atatea ori prin minte. Vroia sa stie ca daca ea se opreste din respirat, oare se va opri si totul in jurul ei? Desi deloc surprinsa de rezultatul testului ei, usor dezamagita se aseza pe marginea blocului cu picioarele in afara. Se gandea la ce a facut si la ce putea inca sa mai faca, se gandea la ce a iubit si putea inca sa mai iubesca, se gandea la cat a suferit si cat o sa mai sufere de acum incolo. Balanta era destul de echilibrata si asta o enerva la culme. Vantul ii adia usor prin parul care ii cadea peste umeri, era un vant rece care din cand in cand o mai facea sa isi aduca aminte ce inseamna caldura. Asta o facu sa tresara, exact acest lucru ii lipsise atat de mult, caldura, si parca niciodata nu gasise cuvantul potrivit sa descrie ceea ce ii lipsea; stia ca este in cautarea unui lucru dar nu reusise niciodata sa il defineasca. Zambi usor si isi aprinse o tigara. Tragea intodeauna dupa ea o carte, un pachet de tigari si un aparat de fotografiat. Reusise cumva sa reuneasca la un loc cele mai marii vicii ale ei: setea de cunoastere, nevoia de a consuma propriile ganduri si frici, puterea de a opri si imortaliza timpul. Era stapana pe ea, pe gandurile ei si mai ales pe miscarile pe care le facea..."


Dormea si respira usor. Era atat de calma si de linistita incat oricine o cunostea isi putea da seama usor de un lucru; avea acea expresie a fetei pe care o avea numai cand era cu el, avea expresia celei mai fericite persoane de pe pamant. Treptat in camera mica incepu sa patrunda, odata cu ivirea zorilor, si primele raze de lumina. Pareau sa nu o deranjeze. Din cand in cand se mai auzeau zgomote de la masinile care treceau pe afara, dar nici aceste zgomote nu o deranjau.



---
(to be continued)