Ce ar fi sa inversam ordinea?

(... am judecat fara sa ma uit la mine, mereu am facut asa. Am zbierat, m-am enervat, am urat si am iubit din ce in ce mai superficial, tocmai pentru ca nu ma cunosteam indeajuns de bine pe mine. Emiteam pretentii la cei din jurul meu, le reprosam ca incearca sa ma conduca dar nu observam niciodata ca doar incerca sa ma ajute sau poate doar sa ma ghideze printre propriile ganduri, pentru ca de cealalta parte a oglinzii nu era nimeni. Am desoperit ca sunt instabil emotional, am descoperit ca sunt vulnerabil si am mai desoperit ca sunt al dracului de neimpacat cu propria persoana. Cum este posibil ca, desi trece timpul, totusi un om sa ramana cu toate ranile deschise? Ma simt de parca as merge pe un teren parjolit de focul nemultumirilor mele, un foc care a avut grija sa nu lase nimic in urma. Am reusit ca de fiecare data cand cineva incerca sa planteze o floare in acel teren sa am grija sa dispara si el.... si floarea. Ce este in mintea dar mai ales in sufletul meu? Imi permit sa citez din blogul unei prietene: "Sufletul are o rezonanta in viata noastra; punem suflet in aproape absolut ce facem; punem suflet cand vrem sa facem bine, punem suflet cand se prepara mancarea, punem suflet cand citim, punem suflet intr-o relatie de prietenie, punem suflet in absolut tot. Uneori cunoastem intai privirea, dupa aceea trupul, urmat de minte si suflet. Ce ar fi sa inversam ordinea??(http://sunetultacerii.wordpress.com)". Acum stiu! Sufletul imi este intunecat de propria minte. Atunci cand mintea incepe sa creeze incertitudini, dubii, nemultumiri, ura, egoism, frica, agonie sufletul cedeaza, simte ca nu mai poate face nimic. Ce ar fi sa inversam ordinea? Pot incepe prin a face tot posibilul sa imi cunosc mai intai sufletul si pe urma celelalte lucruri, sa cunosc mai intaii sufletele celor de langa mine si pe urma sa vad mai departe. O sa las mintea pe locul doi si o sa caut in sufletul meu si al vostru, cei care sunteti langa mine acele momente care au contat cu adevarat pentru mine si pentru voi si care ne-au marcat, in tot ceea ce putem defini acum, ca fiind "viata". Omul care merge ignorand sufletul este asemeni unui orb care rataceste prin intuneric purtand cu el o torta stinsa. Corpul este muritor insa sufletul ramane pe veci, imi acord mie si iti acord si tie cel care esti in aceeasi situatie ca si mie o sansa sa mai putem face ceva, sa plantam pe acel camp parjolit de nemultumirile noastre o floare... CE ZICI? INVERSAM ORDINEA? ....)




---