sper sa ma credeti...

(... de ce oare atunci cand te crezi invins sau simti ca nu mai dispui de resurse suficiente ca sa poti trece peste vreo situatie indiferent de natura ei... incepi inevitabil "sa speri" sau in unele cazuri "sa crezi" ca poate lucrurile se vor rezolva de la sine odata cu trecerea timpului? Oare cum ar fi mai bine "sa credem" sau "sa speram"? Enigma sau nu! Aici apare cea mai mare gresala. Tocmai din confuzia pe care omul o face intre "a crede" si "a spera" cateodata lucrurile se inrautatesc. De ce? Din punctul meu de vedere exista o mare diferenta intre "a crede" si "a spera". Desi pentru unii nu este sesizabila aceasta diferenta, totusi ma roade o curiozitate. Cum e mai bine? Sa "cred" sau sa "sper"? Sau mai bine zis in ce situatie "sa cred" si in ce situatie "sa sper"? Pentru ca nu intodeauna avem parte numai momente de bucurie, nu intodeauna lucrurile au merg asa cum ar trebui, iar in loc de liniste, in jurul nostru s-a creat mai mult haos, nu ne ramane decat sa ne refugiem intre "a crede" si "a spera" tocmai din dorinta de a avea "ceva" care sa ne confere o oarecare stare de liniste. Am trecut prin multe, am facut multe si am vazut multe... iar acum nu imi ramane decat sa realizez ca, "a spera" este mai usor... tine doar de propria persoana si de cat de echilibrata este balanta optimism/pesimism in mintea fiecaruia, insa cand vine vorba de "a crede" lucrurile sunt un pic mai complicate decat par. Speranta se leaga direct de perceptia de a refuza realitatea, de a o nega; speranta este ceva omenesc ... e intruchiparea dorintelor unei persoane , a ceea ce persoana respectiva isi doreste... in timp ce credinta se leaga direct de divinitate; se refera strict la faptul ca... vei avea parte de un lucru abia atunci cand vei crede in el. Multa lume se refugiaza in "a crede", in momentul in care stiu si sunt aproape convinsi ca nimic nu se mai poate schimba, mintea lor incepe sa asimileze "a crede" cu divinitatea. Ei cred ca acolo undeva cineva este dispus intodeauna sa le asculte problemele si sa le rezolve. Fie ca este vorba de Dumnezeu, Buddha, Iahve sau cine stie ce alte entitati, lumea a sperat intodeauna la un miracol. De ce? Nu e treaba mea asta, iar legat de "doza de religiozitate" din inima fiecaruia, nu gasesc de cuviinta sa comentez! E un domeniu care ma depaseste! Intodeauna problemele pe care le intampini si la care nu reusesti sa gasesti rezolvarea or sa te impinga spre una din cele doua situatii, dar am dedus ca aceasta alegere o facem in functie de gravitatea lor, de maturitatea de care dam dovada si de doza de optimism din fiecare... problemele care par rezolvabile te imping la "a spera" iar problemele care par imposibile te imping la "a crede". Cum fericirea perfecta nu exista pe acest pamant; ne ramane insa iluzia, credinta si speranta. Aceste daruri primite la nastere compun pentru noi, aici pe pamant...ceea ce noi numim fericire! Tine doar de alegerea fiecaruia! ...)

Eu sper ca veti citi aceasta postare si sper ca maine totusi va fi o zi mai buna pentru noi toti!

---