plantezi sau tai?

(...viata unui om este asemenea unei paduri, o padure care poate sa creasca linistita la varsta copilariei, o padure in care atunci cand suntem mici ne refugiem si intodeauna ne gasim increderea in noi si puterea de a merge mai departe. Pe masura ce crestem si "ne maturizam" incepem sa atribuim situatiilor si oamenilor...copaci din padurea noastra. Totul este bine si frumos pana cand incepem sa uram si sa dispretuim acele situatii, acele persoane. Cum natura omului este 30% constructiva si 70% distructiva incepem sa ne gandim cum am putea sa scapam de lucrurile pe care nu le mai dorim si singura idee care ne vine in cap este sa taiem copacul atribuit situatiei sau persoanei respective! Incepi sa tai fara sa te uiti, dar incet incet incepi sa realizezi ca nu faci altceva decat sa iti lasi un imens gol in suflet. Unde candva era un copac mare si frumos, pe care l-ai vazut in fiecare zi cum creste, acum iti dai seama ca odata taiat copacul... tot ce iti mai ramane este un gol. Un gol pe care daca o sa vrei sa il acoperi o sa iti trebuiasca timp si multa munca. Un copac nu creste asa usor, iti trebuie multa rabdare si multa daruire, pana ajunge sa fie iar copacul pe care l-ai pierdut... Cred ca mai degraba ar trebui sa respectam cursul natural, prin care fiecare copac care dispare din padurea noastra este inlocuit automat de un alt copac, iar noi sa nu fim altceva decat padurarul care are grija ca totul sa se intample in deplina armonie. Ai grija de padurea ta si nu mai incerca sa te razbuni pe copacii care consideri ca nu iti mai trebuiesc, incearca sa iti imaginezi ca fiecare situatie neplacuta, fiecare incercare prin care treci este asemeni un vant rece si inghetat de iarna si asa o sa realizezi ca fiecare copac nu este acolo decat sa te protejeze....Incearca sa fii un padurar iscusit care curata doar "crengile uscate" din padurea lui....nu stii cand poate lovi iar viscolul.....")


---

o noapte rece si trista ...

( "... se plimba singur prin oras. Era doar el si masina lui ... Nu isi gasea linistea , pana si muzica din masina il deruta si il deranja ... o opreste ! Era aproape ora 3 dimineata si inca continua sa mearga ... avea in cap o gramada de ganduri, o gramada de planuri si o gramada de vise ... dar cu cat mergea mai mult prin negura noptii , simtea cum ele , rand pe rand, se naruiesc precum un castel de nisip constuit prea aproape de apa. Era obosit si nelinistit ... Opreste masina la intamplare.Puse capul pe volan si se gandea... desi i se parea ciudat pentru o clipa avea sentimentul ca a ajuns unde trebuie , ridica capul ... si se da jos din masina. Aerul diminetii il mai trezii un pic din visare ... isi puse gluga pe cap si privii in jurul sau. Ajunsese la o usa pe care o cunostea foarte bine. Nu ii venea sa creada ochilor si privirea lui ramase impietrita....pret de cateva minute. Se dezmeticii .... si simti cum o picatura calda ii brazdeaza obrazul , gandindu-se daca este de la aerul rece de afara sau din interiorul lui... Se sterse repede , se gandea ca cineva il va vedea ... se simtea vulnerabil si fara ajutor, trase aer in piept si isi facu curaj sa mearga la usa aceea , simtind insa ca ... cu cat se apropie mai mult , cu atat pulsul ii creste si pentru o clipa dorii sa se intoarca... Nimic din ceea ce gandise in haoticul lui drum parea sa nu mai aibe nici un sens pe masura ce inainta , parea ca odata cu apropierea de usa se simte mult mai linistit, mult mai implinit si mai senin.... Ajunge langa usa si se aseaza jos langa ea ca langa un vechi si bun prieten care este mereu langa tine atunci cand ai nevoie de el . Desi resimtea frigul de afara , pentru el nu mai conta , in sinea lui era fericit. putea iar sa viseze ..inchise ochii si cazu in visare . Se gandea cat de ciudata este viata , se gandea cum ramas singur , isi dorea sa fie cu altii....dar fiind cu altii si nereusind sa se integreze in atmosfera ...prefera sa raman singur. Tresarii ! Se ridica si dadu sa intre ... insa usa era inchisa .Credeam ca suntem prieteni ? ... isi zise in sinea lui uitandu-se la usa , dar usa rece ... nu parea sa raspunda acuzelor lui ....Incepe sa formeze la interfon ... stia numarul , nu forma la intamplare , mana ii tremura. Suna ! Simtea iar cum pulsul o ia razna si inima incepe sa bata mai tare si mai tare ... de parca vroia sa iasa din piept . Nu se auzea insa nici un sunet ...doar bataia inimii lui. Se gandii ca orice incercare trebuie facuta de cel putin 3 ori inainte de o abandona ... si mai suna de doua ori ... acelasi lucru , nu se auzea nimic ... simtii iar caldura pe obraz . Inchise si isi deschise ochii de mai multe ori ... si isi aduse brusc aminte de un citat pe care il citise candva , "...singuratatea este soarta tuturor oamenilor inzestrati cu o capacitate deosebita: ei o vor deplange uneori , insa o vor alege intodeauna ca pe cel mai mic dintre doua rele.." . Pleca incet si tremurand de frig ... simtind insa cum cineva sau ceva il urmareste. Nu se uita inapoi ! Mergea gandindu-se cum in tot acest timp , in toti acesti ani ... singuratatea l-a invatat ca nu este singur ... ci singurul!")