(...viata unui om este asemenea unei paduri, o padure care poate sa creasca linistita la varsta copilariei, o padure in care atunci cand suntem mici ne refugiem si intodeauna ne gasim increderea in noi si puterea de a merge mai departe. Pe masura ce crestem si "ne maturizam" incepem sa atribuim situatiilor si oamenilor...copaci din padurea noastra. Totul este bine si frumos pana cand incepem sa uram si sa dispretuim acele situatii, acele persoane. Cum natura omului este 30% constructiva si 70% distructiva incepem sa ne gandim cum am putea sa scapam de lucrurile pe care nu le mai dorim si singura idee care ne vine in cap este sa taiem copacul atribuit situatiei sau persoanei respective! Incepi sa tai fara sa te uiti, dar incet incet incepi sa realizezi ca nu faci altceva decat sa iti lasi un imens gol in suflet. Unde candva era un copac mare si frumos, pe care l-ai vazut in fiecare zi cum creste, acum iti dai seama ca odata taiat copacul... tot ce iti mai ramane este un gol. Un gol pe care daca o sa vrei sa il acoperi o sa iti trebuiasca timp si multa munca. Un copac nu creste asa usor, iti trebuie multa rabdare si multa daruire, pana ajunge sa fie iar copacul pe care l-ai pierdut... Cred ca mai degraba ar trebui sa respectam cursul natural, prin care fiecare copac care dispare din padurea noastra este inlocuit automat de un alt copac, iar noi sa nu fim altceva decat padurarul care are grija ca totul sa se intample in deplina armonie. Ai grija de padurea ta si nu mai incerca sa te razbuni pe copacii care consideri ca nu iti mai trebuiesc, incearca sa iti imaginezi ca fiecare situatie neplacuta, fiecare incercare prin care treci este asemeni un vant rece si inghetat de iarna si asa o sa realizezi ca fiecare copac nu este acolo decat sa te protejeze....Incearca sa fii un padurar iscusit care curata doar "crengile uscate" din padurea lui....nu stii cand poate lovi iar viscolul.....")
---
