(... griji, nevoi, dorinte, pasiuni, durere, bucurie, dragoste, mila, ura si multe alte sentimente; toate intr-un singur corp, intr-o singura minte si intr-un singur om, capabil aproape de fiecare data sa le manevreze exact asa cum isi doreste sau cateodata, exact asa cum isi doresc cei din jurul lui. Dar ce te faci cand nu poti detine controlul? Cand iti dai seama defapt ca nu poti detine controlul? Totul vine exact cand te astepti mai putin, si cum se zice ca "un rau nu vine niciodata singur"...te trezesti parca scufundat intr-un amalgam de sentimente si de situatii, care mai de care mai confuze. Nu ai timp sa stai sa le analizezi pe fiecare in parte iar panica se instaureaza treptat , paranoia apare in timp si ulterior totul se transforma in agonie. Iluzia ca esti stapan pe situatie te distruge intr-un final, pentru ca mintea ta, depasita de situatie, genereaza iluzia ca pe un analgezic, aparut din diferenta dintre dorinta si realitate. Ce ne dorim cu adevarat, este greu de sesizat iar atunci cand ne dorim ceva, tindem sa credem ca felul in care actionam ne va duce mai aproape de telul nostru dar nu intodeauna este asa. Unde este problema? Hai sa ne gandim! Ti-se pare o risipa de timp? "De ce sa stau si sa gandesc cand pot sa ma apuc de treaba si vad eu ce iese pe parcurs", total gresit! A studia si a nu gandi este o risipa, iar a gandi si a nu studia este periculos. De cate ori te-ai gandit ca tot ce ti-se intampla, se intampla cu un motiv! De cate ori te-ai gandit ca tot ce ti-se intampla nu este decat, reactiunea unor actiuni anterioare pe care le-ai facut fara sa te gandesti la consecinte? De cate ori te-ai gandit ca singurul vinovat pentru ce se intampla esti chiar tu? Nu te critic, pentru ca sunt in aceeasi situatie ca si tine, iar ce ne ramane de facut momentan pare o enigma fara raspuns. Una din solutii si poate cea mai buna este sa te auto-studiezi. Ce presupune asta? Simplu! Mergand pe principiul ca in viata totul se repeta, iar omul acumuleaza chestii noi pana la o anumita varsta, o sa vezi ca de fiecare data or sa apara probleme pe care le-ai mai avut candva. Desi pot imbraca alte forme, in principiu sunt aceleasi probleme, probleme la care candva ai gasit o solutie. Trebuie sa evitam sa facem aceeasi gresala! Mergand pe principiul auto-studierii, mintea se seteaza sa nu raspunda imediat in fata oricarui pericol, indiferent de natura lui, ci mai degraba sa incerce sa il asimileze si sa il analizeze ca pe o situatie care a mai fost si la care s-a gasit raspunsul. La inceput este greu, tindem sa ne lasam prada impulsului, tindem sa indepartam problema negand ca ea nu exista, dar cu cat trece timpul mintea incepe sa construiasca iluzia. Poate este greu, dar nu te lasa invins! Incearca sa nu te lasi prada instinctului, incerca sa iti asimilezi si sa iti studiezi fiecare stare, fiecare traire si fiecare sentiment si o sa reusesti sa treci peste orice situatie oricat de neplacuta ar fi. Doar prin simplul fapt ca ai sesizat si ai acceptat ca ai o problema, ai inceput sa te auto- descoperi. Trebuie sa iti dai un pic interesul. Vrei sa cunosti lucrurile? Priveste-le de aproape! Vrei sa iti placa? Privestele de departe! ... )
---
cu un pas in urma...
(.. o alta dimineata in care nu stiu unde imi este capul, alcool peste masura, miros de fum de tigara in haine si multa neliniste, agitatie, nu mai suport! Nu am reusit sa dorm decat vreo doua ore... ma simt ca dracu, iar sticla de cola de langa mine pare sa nu ma prea ajute cu nimic. A mai trecut o seara in care am simtit iar ca nu reusesc sa imi gasesc ... nici macar nu stiu cum sa ii mai zic....linistea? locul? pacea? Poate mai bine ar fi sa ii zic ... INSPIRATIA! Da, asa o sa ii zic! Imi vine sa ma dau cu capul de pereti, de nervi...dar nu o fac, inca mai sper. Speranta nu a abandonat niciodata pe nimeni, doar ca noi suntem suficient de prosti incat o abandonam pe ea... dar de data asta o sa fie putin diferit, vreau sa o tin langa mine... ea o sa fie noua mea calauza. Parca o si aud urland undeva in capul meu ... heiii, asculta-ma... cand iti vine sa plangi, adu-ti aminte de clipele in care zambeai; si poate are dreptate ... au fost foarte multe clipe in care am fost fericit, in care am zambit si m-am bucurat de tot ceea ce era frumos, au fost clipe si momente care m-au ajutat sa ma remotivez ,am simtit atunci ca lumea imi apartine iar eu apartin lumii... dar acum sunt cu un pas in urma. Simt ca ceva imi lipseste; inauntrul meu ceva se zbate, se zvarcoleste si imi provoaca durere, dar durerea pe care o simt nu este altceva decat agonia unei clipe, unei clipe care a fost si nu mai este. Tot timpul am fost intr-o continua alergare, tot timpul nelinistit si curios parca sa aflu mai devreme decat trebuie ... ce rol am eu in lumea asta. Ma simt obosit de atata alergatura; la ce mi-a folosit sa alerg? Iti zic eu , nu mi-a folosit la nimic, iar poate data viitoare... ar fi mai bine sa "plec la timp". Nimic nu mai este cum a fost si imi este foarte greu sa accept asta. Probabil ca fericirea nu se afla in fericire, ci in drumul catre ea; dar acum neputinta ma ajunge din urma, ca o nemiloasa sentinta pe care singur mi-am dat-o, nimic nu ma mai sensibilizeaza si nimic nu ma mai face, nici macar sa imi ridic privirea din pamant...sunt cu un pas in urma celorlalti...)
---
(picture made by Alex Galmeanu / Violenta domestica)
